104 ani de la Unirea Bucovinei cu Țara Mamă: “Împăratul e gol!”

104 ani de la Unirea Bucovinei cu Țara Mamă: “Împăratul e gol!”

104 ani de la Unirea Bucovinei cu Țara Mamă: “Împăratul e gol!”

Bucovina, anexată de Imperiul Habsburgic în 1775, a avut multe de îndurat, mai ales în timpul celor două războaie mondiale, a repetatelor operaţii militare desfăşurate pe teritoriul său şi a ocupaţiei barbare ruseşti. Deoparte și alta a graniței actuale a României cu Ucraina, relieful Bucovinei este plin de tranșee. În ele zac îngropate bogăția, dragostea, speranța. La suprafață au rămas deznădejdea și sărăcia.

Și acum, la 104 ani de la Unirea Bucovinei cu Țara Mamă, Bucovina are de depășit nu doar un trecut greu, ci și un prezent dezolant. Paradoxul este că nu austriecii, nu rușii, nici nemții, ci chiar unii dintre români îi fac acum rău. Nu mi-am imaginat că, în al 104-lea an de la Unire, Consiliul Județean Suceava îi va da în judecată pe sătenii din Valea Putnei care s-au împotrivit construcției gropii de gunoi. Nici că, împreună cu autoritățile locale din Câmpulung Moldovenesc, vor călca cu bocancii pe drepturile, voința, viața și sănătatea cetățenilor și vor construi un heliport într-o zonă exclusiv rezidențială din Câmpulung Moldovenesc. 

 În al 104-lea an de la Unirea Bucovinei cu România, acest loc binecuvântat a fost transformat într-un spațiu al proiectelor aberante. Într-un spațiu dezolant de promovare a cultului personalității ultimului dintre baronii locali ai României și județului Suceava.  Un personaj politic macabru, cu rădăcini adânci în vechea și noua nomenclatură, ce reprezintă definiția parvenitismului și imposturii publice. 

La 104 de la Unirea Bucovinei cu România, regiunea noastră se face remarcată printr-un țunami de baroniade și festivaluri grețoase de promovare a “baronului suprem al județului” și încercările lui disperate de a rămâne în memoria colectivă a sucevenilor ca un “conducător desăvârșit” de hore, “model de purtare” a straielor tradiționale, “mâniutor agil” de lopeți și “constructor aprig” de șosele și autostrăzi imaginare, “deschizător” de robinete de apă curentă și gaz(e) sau “unic aducător” al Lumii Sfinte de la Ierusalim. În realitate, ne-am pricopsit cu un veritabil “făcător și desfăcător” de iluzii și promisiuni deșarte, într-un județ care nu mai înseamnă nimic pe harta industriei.

Realitatea este că, la 104 ani de la Unirea Bucovinei cu Țara Mamă, județul Suceava continuă să se facă remarcat prin sărăcie, lipsă de oportunități pe piața muncii și un număr uriaș de oameni alungați în străinătate: peste 200 mii!  Realitatea ne arată că “împăratul este gol”!

În al 104-lea an de la #MareaUnire, în Bucovina triumfă sfidarea, mârlăni, nepotismul și corupția totală a celor aleși și plătiți de către cetățeni să ne protejeze comunitatea și extraordinarul patrimoniu natural și cultural pe care l-am câștigat și păstrat cu enorme jertfe istorice. 

Cu toate acestea, am convingerea fermă că, în anii care vor urma, #DNA și celelalte instituții abilitate ale statului vor avea determinarea și maturitatea necesară pentru a descoperi și stabili lungul șir de ilegalități, minciuni, abuzuri și fraude ale reprezentanților autorităților județene (în special ale Consiliului Județean Suceava) și primăriilor care au pus interesele proprii, de partid și de gașcă deasupra interesului general, al comunității, al cetățenilor. 

Mai am ferma convingere că toți cei implicați într-o formă sau alta de activism -  de mediu, social, cultural, economic sau politic - vom strânge rândurile în perioada următoare. De la un colț la altul al județului Suceava, vedem semnale puternice de luptă - pe toate căile legale - împotriva corupției sistemice și creșterea gradului de transparență în administrația publică, dar și pentru implementarea unor proiecte sustenabile care ne-ar putea aduce acasă o parte din competența și energia sucevenilor plecați în străinătate sau în județele mai dezvoltate. 

Astăzi, la 104 ani de la Unirea Bucovinei cu Țara Mamă, am speranța că acțiunile disperate ale tuturor celor care ne-au confiscat prezentul îi vor întări pe toți cei care cred că lupta noastră din prezent pentru un județ curat, dezvoltat și prosper trebuie să meargă mai departe.

La mulți ani, Bucovina! La mulți ani, bucovineni de pretutindeni!

Distribuie

Articole Similare

Close