Prioritățile din acest mandat

Obiectivele asumate în acest mandat pentru România și diaspora românească

Pe durata acestui mandat, activitatea mea de deputat în Parlamentul României se concentrează în jurul a trei obiective axiale:

  1. Îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale românilor din țară și din străinătate
  2. Facilitarea întoarcerii acasă a celor plecați să muncească sau să studieze peste hotare și consolidarea legăturilor cu țara pentru cei care s-au stabilit definitiv în străinătate
  3. Transparentizarea și eficientizarea activității instituțiilor statului român, cu accent pe Parlament și pe instituțiile din afara granițelor țării

Având în vedere aceste obiective majore, voi urmări să promovez realizarea câtorva obiective specifice de maximă importanță în contextul descris de cele trei axe de mai sus -- și anume:

Îmbunatățirea managementului serviciilor consulare și eficientizarea interacțiunii dintre acestea și românii din diaspora. Mi-am asumat și continui să lupt pentru: reducerea birocrației excesive de la secțiile consulare; îmbunătățirea calității serviciilor consulare oferite cetățenilor români din diaspora, inclusiv la nivelul interacțiunii dintre personalul consular și solicitanți; îmbunătățirea calității informațiilor oferite de secțiile consulare prin diverse mijloace, în sensul clarității, simplității, conciziei și ușurinței de a le accesa.

Combaterea discriminărilor și xenofobiei la adresa românilor din afara granițelor pentru o mai bună convivialitate între aceștia și cetățenii țării-gazdă. Cea mai bună armă împotriva atitudinilor de discriminare și a manifestărilor de xenofobie este informarea corespunzătoare a celor în cauză prin campanii de conștientizare.

Prevenirea situațiilor de exploatare la locul de muncă a românilor care pleacă să muncească în străinătate. Foarte mulți români ajung anual în străinătate complet nepregătiți și neinformați, motiv pentru care riscul ca aceștia să fie exploatați, abuzați și discriminați la locul de muncă sporește semnificativ. Prin urmare, sunt necesare sesiuni de informare și de asistență gratuită pentru cei care se pregătesc să lucreze peste hotare. Sesiunile ar trebui derulate atât în România (înainte de plecare), cât și în țările de destinație (odată cu instalarea pe teritoriul statului-gazdă).

Combaterea traficului de ființe umane. Pe fondul situațiilor materiale precare, al lipsei accesului la serviciile de bază (educație, sănătate) și la oportunitățile de pe piața muncii, mulți români ajung peste hotare în situații extreme: fie persoane fără adăpost, fie victime ale traficului de persoane în scopuri ilicite, precum: munca forțată, exploatarea sexuală, cerșetoria sau activitățile de criminalitate forțată. România este în mod particular afectată de acest fenomen, fiind prima țară europeană după numărul de victime. Obiectivul meu este așadar să impulsionez combaterea și prevenirea acestui fenomen îngrijorător din poziția în care mă aflu, prin: îmbunătățirea cadrului legal și campanii de informare și conștientizare în rândul comunităților expuse la acest fenomen în țară și în străinătate.

Sprijin concret în vederea păstrării identității, culturii și tradițiilor în comunitățile istorice de români din afara granițelor. Românii din Ungaria, Serbia, Ucraina sau Bulgaria care doresc să păstreze vie identitatea românească au nevoie de cadrul și mijloacele potrivite pentru a face acest lucru. Pentru a-i ajuta în acest sens, obiectivul meu este să susțin, să promovez și să impulsionez înființarea de școli complementare de limba română, lăcașuri de cult și cultură, tipărirea de manuale de predare a limbii române și a elementelor specifice de civilizație (istorie, geografie etc.).

Promovarea și susținerea proiectelor dedicate românilor din străinătate care doresc să revină în țară: studenți, muncitori calificați, fermieri, specialiști, antreprenori. Pentru mulți români aflați departe de casă, munca peste hotare reprezintă o soluție temporară. În ultimii ani, am observat o creștere ușoară a interesului acestora față de perspectivele întoarcerii acasă, manifestată printr-o atenție sporită față de oportunitățile concrete de revenire în țară: participarea la târguri de joburi, căutarea de fonduri speciale de antreprenoriat, cererea de informații despre mutarea contribuției de pensie din străinătate în România s.a. Obiectivul meu este să facilitez revenirea în România a cât mai multor români care își doresc acest lucru.

Simplificarea modului de înscriere a românilor de peste hotare în Registrul Electoral și îmbunătățirea sistemului de vot aplicabil acestora. Realizarea acestui dublu obiectiv care presupune modificarea procedurilor în vigoare în sensul de-complexificării, de-birocratizării și tehnologizării lor. Înscrierea în Registrul Electoral permite o evidență cât mai fidelă a românilor aflați în afara granițelor, iar un sistem de vot simplificat și accesibil permite exercitarea cu ușurință a drepturilor electorale pe care românii din străinătate le au în virtutea cetățeniei lor.

Îmbunătățirea reprezentativității diasporei în Parlamentul României. Având în vedere numărul tot mai mare de români care se află peste hotare, este important ca interesele acestora să fie susținute, apărate și prezervate în principalul for politic și decizional al țării. Creșterea numărului de parlamentari de diaspora se numără printre posibilele soluții.

Facilitarea accesului absolvenților români din străinătate pe piața muncii din România, precum și al străinilor care vor să studieze și să muncească în România prin măsuri legislative în domeniul educației. 

Susținerea și promovarea normelor de integritate și transparență în Parlamentul României și în instituțiile de peste granițe ale statului român. Printre măsurile pentru care pledez în materie de integritate se numără: clarificarea criteriilor de integritate aplicabile reprezentanților Parlamentului României; stabilirea unui cod de conduită al parlamentarului, suspendarea celor anchetați și excluderea celor condamnați definitiv; controlul respectării normelor de conduită aplicabile funcționarilor publici în cadrul instituțiilor statului român de peste hotare. 

Close